miercuri, 25 februarie 2015

RUGĂCIUNE – CARE SE CITEŞTE ÎN FIECARE POST



Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche şi cea Nouă aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea Numelui Tău celui Sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi biruinţa asupra păcatului; ca împreună cu Tine, răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta, în toate zilele vieţii noastre. Că Ţie ţi se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi PreaSfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor!  AMIN.

Niciun comentariu: