Colinde de Crăciun

 

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta

Să trăieşti Mimilica dragă, şi să fii bună – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită.

Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi, cei răi nu pot fi iubiţi şi-al doilea… al doilea… de! norocul şi celelalte „pere mălăieţe” care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nicio stăpânire şi nicio putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… Atâţi câţi merită…

A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastra făptură.

Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora. Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta.

Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!

Aşa, Mimilica dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: „Uitaţi-vă la mine!” Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.

Pastrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.