În
ziua întâi a lunii octombrie, am prăznuit şi în acest an pomenirea
Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea
Fecioarei Maria care este cel de-al doilea hram al bisericii noastre.
Cu
dragoste și evlavie către Maica Domnului, credincioșii au participat luni seara
la slujba de priveghere iar marți la slujba Sfintei Liturghii. Au slujit părintele
Cristian-Ioan și părintele Bogdan.
Astăzi
poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta,
Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim:
Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând
pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.
Condac
1:
Împărătesei
celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată
făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica
cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu
credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca
ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să
strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu
cinstitul tău Acoperământ!
(Acatistul
Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului)