(27 iulie)
După obişnuitul început se zic
CONDACELE ŞI ICOASELE
CONDACUL 1:
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de ia Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cîntâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
ICOSUL 1:
Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrînul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgînătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, sfinte cu adîncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blîndului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut Ia bogăţii pămînteşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mîngîierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 2-LEA:
De mic rămas fără mamă, sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgînească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în nujlocui vînturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare pînă ce n-ai aflat calea Dumnezeului celui adevărat, Căruia îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 2-LEA:
Adînc fiind rănit de dragostea în Hristos, cînd veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la care a şi venit mîntuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sîngele Domnului; pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;
Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;
Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;
Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;
Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;
Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;
Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;
Bucurâ-te, ostaş neînvins al lui Hristos;
Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;
Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;
Bucură-te, mîngîierea celor amărîţi;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 3-LEA:
Deşi cu trup omenesc pe pâmînt, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 3-LEA:
Rîvnă multă ai pus, sfinte, ca să întorci de la închinarea de idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgîn a rămas, pînă ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laudă ca aceasta:
Bucură-te, cercetător al durerilor;
Bucură-te, vindecător ai orbilor;
Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;
Bucură-te, sfărîmător al curselor diavoleşti;
Bucură-te, al sufletului tău vmător;
Bucură-te, al doctorilor doctor;
Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;
Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;
Bucură-te, lauda îngerilor;
Bucură-te, a paginilor mirare;
Bucură-te, bucuria mamei tale;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 4-LEA:
Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 4-LEA:
Ca fulgerul s-a răspîndit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, sfinte, făcînd să se îngrijoreze învăţătorii pagini, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părta şul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;
Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;
Bucură-te, îngrozirea păgîneştilor conducători;
Bucură-te, că deşertăciunea păgînească vrei să omori;
Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;
Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;
Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-au pregătit;
Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;
Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;
Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;
Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;
Bucură-te, ce! de la care moştenim frumoase pomeniri;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 5-LEA:
Cele ce pentru pagini erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ la ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a cîştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 5-LEA:
Neînduplecat văzîndu-te, împăratul a poruncit să fii spînzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfîşiat şi cu făcui ars, dar nepieritorul împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunîndu-ne, cîntăm:
Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;
Bucură-te, că păgînătatea de ruşine a rămas;
Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;
Bucură-te, sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;
Bucură-te, cel pătruns de credinţă adîncă;
Bucură-te, că, gîndindu-te la Domnul, te-ai mîngîiat;
Bucură-te, că, Hristos în chipul lui Ermoîae ţi s-a arătat;
Bucură-te, că fiarele cu care erai sfîşiat ca ceara s-au muiat;
Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;
Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;
Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoanei
CONDACUL AL 6-LEA:
Pe gînduri ai pus pe cei ce te chinuiau, sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atîta putere şi de ce zeii nu te pierd? Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cîntar. Aliluia!
ICOSUL AL 6-LEA:
Plumb mult într-un cazan punînd şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfîrşi cu tine, dar tu, viteazule mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul apostol loan. Pentru aceasta îţi cîntăm:
Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;
Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul meu;
Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblînzitor;
Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;
Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;
Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;
Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;
Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;
Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;
Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;
Bucurâ-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;
Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDATUL AL 7-LEA:
Zile de-a rîndul ai fost chinuit, sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, cînd cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cîntîndu-I; Aliluia!
ICOSUL AL 7-LEA:
Piatră ţi-au legat de gît, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpînul marilor şi pe tine şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal.
Deci, bucurîndu-ne şi minunîndu-ne, îţi cîntăm:
Bucurâ-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;
Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;
Bucură-te, al puterii firii înfrîngâtor;
Bucură-te, al adîncului mării stăpînitor;
Bucură-te, plutitor deasupra apelor;
Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;
Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, dobînditor de slavă cerească;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;
Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;
Bucură-te, răspînditorule al credinţei;
Bucură-te, iubitorule al umilinţei;
Bucură-te, Mare Mucenic şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 8-LEA:
Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mînie, îţi iscodeau alte pătimiri creând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cîntînd: Aliluia!
ICOSUL AL 8-LEA:
Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecîndu-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfîşiat; dar Stăpînul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cmtăm:
Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;
Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;
Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;
Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;
Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;
Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;
Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;
Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;
Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piarză;
Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 9-LEA:
Văzând tăria ta, sfinte, mulţi din pagini au crezut în Hristos, V pentru care lucru împăratul de mînie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vinari de noi suflete, cu care şi noi cmtăm lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 9-LEA:
Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărîmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi fermecător socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, sfinte, spre a-l aduce împăratului care si lui îi dorea sfîrşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:
Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;
Bucură-te, cel ce înfrunţi mîniile aprinse;
Bucură-te, că pe roată ai fost strunjit;
Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;
Bucură-te, cel ce ai fost socotit fermecător;
Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;
Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti patimilor;
Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat;
Bucură-te, că la moartea lor, pămîntul s-a cutremurat;
Bucură-te, cel ce Treimii pe pămînt ai slujit;
Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 10-LEA:
Zadarnice au fost chinurile paginilor, sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cînţi lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 10-LEA:
Cine nu te va lăuda, văzîndu-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi izbit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărîse tăierea capului si tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:
Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;
Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;
Bucură-te, că în chinuri Domnului slavă dădeai;
Bucură-te, că împărăţia cerească cu dor o căutai;
Bucură-te, că numele din Pandoleon ţt-a fost schimbat;
Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;
Bucură-te, că după nume eşti mult-miluitor;
Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurâtor;
Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;
Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;
Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;
Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane;
CONDACUL AL 11-LEA:
Cu durere dreptcredincioşii au privit sfîrşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mîngîiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cînţi lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 11-LEA:
Senin la suflet şi blînd la chip ţi-ai primit sfîrşitul, trecînd O astfel în împărăţia cerească, unde eşti întîmpinat de Sfînta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti; pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:
Bucură-te, mireasmă ce pînă la cer te-ai ridicat;
Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;
Bucură-te, mult-plînsule de credincioşii pămîntului;
Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;
Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermpcrat bucurie;
Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;
Bucură-te, că de pămînt nicidecum nu te-ai depărtat;
Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;
Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;
Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cunune;
Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;
Bucură-te, înfrîngător al păgînătăţii;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 12-LEA:
Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim iui Dumnezeu, cîntînd: Aliluia!
ICOSUL AL 12-LEA:
Şi după moarte ai săvîrşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sînge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:
Bucură-te, bucuria Tatălui;
Bucură-te, lauda Fiului;
Bucură-te, desfătarea Duhului sfînt;
Bucură-te, miluirea celor de pe pămînt;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, izbăvitor de chinuri;
Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;
Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;
Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;
Bucură-te, cel ce îmblînzeşti cugetele;
Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;
Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;
Bucură-te, cel ce primeşti gîndurile şi puterile;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 13-LEA:
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!
Apoi iarăşi se zice
ICOSUL 1:
Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrînul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgînătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, sfinte cu adîncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blîndului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut Ia bogăţii pămînteşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mîngîierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL 1:
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de ia Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cîntâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
miercuri, 9 aprilie 2008
vineri, 4 aprilie 2008
7 zile pelerinaj în Athos
Athos - inima creştinismului ortodox şi a vieţii ascetice, singura republică monastică autonomă - atrage în fiecare an un număr impresionant de pelerini veniţi aici să se închine la sfintele moaşte şi icoane făcătoare de minuni, să participe la slujbele liturgice şi să ceară cuvânt de folos de la marii duhovnici athoniţi.
Plecare - Duminică
Luni - Thesalonic
Marţi - Vineri - Sfântul Munte
Întoarcere - Sâmbătă
Relaţii la: Pr. Lăzăreanu Cristian-Ioan
tel: 0744 655 266
lazareanuc@yahoo.com
Plecare - Duminică
Luni - Thesalonic
Marţi - Vineri - Sfântul Munte
Întoarcere - Sâmbătă
Relaţii la: Pr. Lăzăreanu Cristian-Ioan
tel: 0744 655 266
lazareanuc@yahoo.com
miercuri, 2 aprilie 2008
Date cronologice
• Legenda împreunată cu nevoia unei biserici pe dealul Tătăraşi se unesc într-o binecuvântată lucrare.
• 1999 iarna - se ridică o capelă unde se slujeşte Sfânta Liturghie.
• 2000 primavara - se pune temelia bisericii Sf. Pantelimon după un proiect al arh. Nicu Chirilă.
• 17 dec. 2000 - se termină ridicarea bisericii de lemn şi se oficiază sfinţirea ei.
• Toamna 2002 - încep lucrările la pictura murală - tehnica fresco, executată de pictorul Sava Aurelian.
• 30 apr. 2003 - se ridică schela pentru pictura murală interioară cu scumpă jertfă, asemenea mitului meşterului Manole.
• 8 mai 2003 - la temelia bisericii este înmormântat preotul paroh Alexandru Lăzăreanu.
• 13 iulie 2003 - este hirotonit preot Cristian-Ioan Lăzăreanu.
• Primăvara 2006 - se finalizează lucrările la pictura murală.
• Mai 2006 - pornesc lucrările de construire a unei case praznicare.
• Toamna 2007 - se amenajează încălzirea şi acoperirea cu marmură a pardoselii.
În prezent sunt în plină desfăşurare lucrările la casa praznicară, iar pentru viitor avem ca obiective: realizarea unei clopotniţe, protejarea pe exterior a bisericii, amenajarea drumului de acces şi a spaţiului verde, întocmirea unei biblioteci şi altele.
• 1999 iarna - se ridică o capelă unde se slujeşte Sfânta Liturghie.
• 2000 primavara - se pune temelia bisericii Sf. Pantelimon după un proiect al arh. Nicu Chirilă.
• 17 dec. 2000 - se termină ridicarea bisericii de lemn şi se oficiază sfinţirea ei.
• Toamna 2002 - încep lucrările la pictura murală - tehnica fresco, executată de pictorul Sava Aurelian.
• 30 apr. 2003 - se ridică schela pentru pictura murală interioară cu scumpă jertfă, asemenea mitului meşterului Manole.
• 8 mai 2003 - la temelia bisericii este înmormântat preotul paroh Alexandru Lăzăreanu.
• 13 iulie 2003 - este hirotonit preot Cristian-Ioan Lăzăreanu.
• Primăvara 2006 - se finalizează lucrările la pictura murală.
• Mai 2006 - pornesc lucrările de construire a unei case praznicare.
• Toamna 2007 - se amenajează încălzirea şi acoperirea cu marmură a pardoselii.
În prezent sunt în plină desfăşurare lucrările la casa praznicară, iar pentru viitor avem ca obiective: realizarea unei clopotniţe, protejarea pe exterior a bisericii, amenajarea drumului de acces şi a spaţiului verde, întocmirea unei biblioteci şi altele.
marți, 1 aprilie 2008
Viaţa Sfântului Pantelimon
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cîntâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Sfântul Mucenic Pantelimon s-a născut pe vremea împăratului roman Maximian (235 - 238), împărat "închinător" la zei, când creştinii erau socotiţi duşmani ai statului, erau persecutaţi batjocoriţi şi ucişi la instigarea păgânilor şi tuturor pătimaşilor acelor timpuri. S-a născut în cetatea Nicomidia (Bitinia - Asia Mică). Tatăl său, Eustoghie, era slujbaş împărătesc şi închinător la zei. Mama sa, Euvula, era creştină în ascuns şi deosebit de evlavioasă şi înţelegătoare a timpului. Tatăl său la însemnat cu nume păgân, Pantoleon - cu totul leu, voinic - iar mama să după naştere a rămas şubredă. Copilul a fost dat la şcolile timpului şi, în acelaşi timp, mama îi picura în suflet tainele credinţei în nemurire. La o vârstă critică a fiului mama să moare, iar tatăl îl introduce în grupuri nesănătoase pentru vârsta lui. Datorită seriozităţii tânărului, acesta termină şcoala (literatură-filosofie) şi este dat în seama unui doctor, ucenic hipocratic, Eufrosin, care îl iniţiază în vindecări trupeşti. Acum îşi descoperă vocaţia. Ajuns medic chiar la curtea împărătească, tânăr, viguros, inteligent şi de rară frumuseţe trupească şi sufletească, i se duce vestea până la Roma. Vizitează întreaga lume, admirând tot ceea ce geniul uman a creat, dar este îngrozit, în acelaşi timp, de suferinţă, boli şi dureri în care se zbate lumea şi mai ales oamenii simpli, neajutoraţi, neînţeleşi, înlăturaţi din cetăţi şi fugăriţi prin munţi şi păduri, printre care erau mulţi creştini. Acum candela Evangheliei aprinsă de mama să începe să-i lumineze calea. Acum înţelege dragostea şi dăruirea ei, bunătatea şi mila pentru orice om. Observă că lumea este plină de patimi şi nelegiuiri, de ură şi nedreptate, de minciună şi înşelare şi se convinge că există forţa răului, diavolul, pe care numai Hristos la legat şi a şters cu sângele Său cauzele suferinţei oamenilor. Revenind în Nicomidia este martor uciderii creştinilor, martirajului episcopului Antim şi arderii bisericilor la porunca împăratului. Dascălul său îl recomandă să fie doctor palatului în locul său. Aici află că există şi tămăduitori de suflete, mari înţelepţi şi duhovnici, dezlegători şi cunoscători ai bolilor şi patimilor sufleteşti, dar care stau ascunşi din pricina persecuţiilor. Aşa ajunge tânărul să-l cunoască pe Marele tămăduitor, preotul Ermolae. De la acesta a învăţat că trebuie să aibă credinţă când vindecă, o credinţă plină de dragoste. Şi păgânii au credinţă, dar din frică, Dumnezeul nostru este dragoste (I Ioan IV, 8) şi noi credem din iubire (II Tim. I, 7) şi însoţind credinţa cu fapta (II Petru I, 5), deoarece credinţa fără fapte este moartă (Iacov II, 17).
Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, găseşte pe drum un copil mort muşcat fiind de o napârcă. Judecând că momentul venise să probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chemă în ajutor numele lui Hristos şi pe dată copilul se ridică iar năpârca muri. Atunci el alergă la Ermolae şi, plin de bucurie, ceru să primească fără întârziere Sfântul Botez. Rămase apoi în preajma batrânului sfânt pentru a se bucura de învăţăturile lui şi nu mai reveni acasă decât în a opta zi. La întrebările tatălui său neliniştit el răspunde că a rămas la palat, reţinut de vindecarea unui om de pe lângă împărat. Păstrând încă secretă convertirea lui, el arată în acealasi timp o adâncă preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatăl său de zădărnicia închinării la idoli.
După o vreme a fost adus la senator un orb care îl implora pe Pantoleon să îl vindece, căci îşi pierduse toată averea pe la doctori. Increzător în Hristos, care sălăşluia de-acum în el cu putere, tânărul confirmă în faţa tatălui său uimit că avea să îl vindece prin harul stăpânului său. Face semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos şi pe loc bărbatul îşi recapată vederea, nu numai a ochilor trupului ci şi ai sufletului, căci el înţelese că Hristos îl vindecase. Este botezat de Sfântul Ermolae împreună cu Eustorgios, care nu după multă vreme adormi în pace.
Pantoleon împarte atunci moştenirea sa săracilor, eliberează sclavii şi se dedică şi mai vârtos îngrijirii bolnavilor cărora nu le cerea în schimb decât să creada în Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slăvit printre sfinţii doctori fără de arginţi). Ceilalţi doctori din Nicomidia au început să fie invidioşi pe el şi cum el îngrijise pe un creştin care tocmai fusese chinuit din ordinul împăratului, ei profită de ocazie pentru a-l denunţa la Maximian. După ce le-a ascultat cu tristeţe plângerea împotriva protejatului său, împăratul îl convocă pe cel care fusese mai înainte orb şi îi pune întrebări despre ce mijloace folosise Pantoleon că să îi redea vederea. Precum orbul din naştere din Evanghelie, omul răspunde cu simplitate că Pantoleon îl vindecase chemând numele lui Hristos şi că această minune îi adusese adevarata lumină, aceea a credinţei. Furios, împăratul cere să i se taie capul pe dată şi trimite oameni să îl găsească pe Pantoleon. Când Sfântul se află înaintea lui, îi reproşează că ar fi trădat încrederea pe care i-o acordase şi îl acuză că îl insultă pe Asclepios şi pe ceilalţi zei prin credinţa sa în Hristos, un om mort crucificat. Sfântul îi răspunde că atât credinţa cât şi mila faţă de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogăţiilor şi onorurilor acestei lumi de deşărtăciune şi pentru a-si întări argumentele îi cere lui Maximian să îl pună la încercare. Este deci adus un paralitic, asupra căruia preoţii pagâni au încercat totul ca să îl vindece. Cum eforturile lor au rămas fără efect, Pantoleon îşi înalţă rugăciunea către Dumnezeu şi luând pe paralitic de mână, îl ridică în numele lui Hristos. Numeroşi pagâni, văzându-l pe om mergând plin de bucurie, au crezut atunci în adevăratul Dumnezeu, în timp ce preoţii păgâni insistau pe lânga împărat să fie ucis acest rival periculos.
Maximian îi aminteşte chinurile la care cu câtva timp în urmă fusese supus Sfântul Antim, la care Pantoleon răspunde că dacă un bătrân făcuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuie să se arate curajoşi în încercări. Nici măgulirile nici ameninţările neputând să îl facă pe Pantoleon să îşi schimbe atitudinea, tiranul îl încredinţează torturii. Legat de un stâlp, trupul îi este sfâşiat cu gheare de fier, apoi rănile îi sunt arse cu făclii aprinse. Dar Hristos i se arată Sfântului Mucenic şi îi zice: "Nu te teme, copilul meu, căci sînt cu tine şi iţi voi fi de ajutor în tot ceea ce vei suferi pentru mine". De îndată torţele se sting, iar rănile Sfântului se vindecă. Apoi este scufundat în plumb topit, aruncat în mare legat de un pietroi, dar în toate încercările Hristos îl însoteşte şi îl arată nevătămat. Dupa aceea a fost aruncat fiarelor sălbatice, dar şi acolo Hristos îl apără, iar animalele vin la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Împăratul hotărăşte noi cazne, poruncind să fie legat de o roată cu lame ascuţite şi rostogolită de pe o înălţime. În mod minunat roata se sfărâmă pe mulţi păgâni zdrobindu-i şi Sfântul rămânînd nevătămat.
Tulburat Maximian îl întreabă de unde are o asemenea putere şi cum ajunsese el la credinţa creştină. Pantoleon îi arată unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu îi făcuse cunoscut că venise vremea şi pentru părintele său spiritual să-L mărturisească şi să îşi găsească în mucenicie desăvârşirea. După moartea părintelui Ermolae şi a celor împreună cu el Erimp şi Ermoclat, alţi doi ucenici ai săi, tiranul încercă din nou să îl convingă să se închine idolilor. Constatând că nu va putea să îl clintească din credinţa sa, Maximian dădu atunci ordin ca Pantoleon să fie decapitat, iar trupul să îi fie aruncat în foc.
Sfântul este dus în afara Nicomidiei unde îi fusese hotărît sfârşitul. În loc de sânge lapte a curs din grumazul lui, trupul său deveni alb că zăpada iar măslinul uscat de care fusese legat în văzul tuturor a inverzit şi a rodit fructe din belşug. Soldaţii, cărora li se dăduse ordin să ardă trupul Sfântului, l-au încredinţat credincioşilor care l-au îngropat cu pioşenie.
De atunci, Sfântul Pantelimon nu a încetat să aducă vindecări celor ce cu credinţă se roagă:
“Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, şi astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!” (Condacul al 13-lea din Acatist).
Sfântul Mucenic Pantelimon s-a născut pe vremea împăratului roman Maximian (235 - 238), împărat "închinător" la zei, când creştinii erau socotiţi duşmani ai statului, erau persecutaţi batjocoriţi şi ucişi la instigarea păgânilor şi tuturor pătimaşilor acelor timpuri. S-a născut în cetatea Nicomidia (Bitinia - Asia Mică). Tatăl său, Eustoghie, era slujbaş împărătesc şi închinător la zei. Mama sa, Euvula, era creştină în ascuns şi deosebit de evlavioasă şi înţelegătoare a timpului. Tatăl său la însemnat cu nume păgân, Pantoleon - cu totul leu, voinic - iar mama să după naştere a rămas şubredă. Copilul a fost dat la şcolile timpului şi, în acelaşi timp, mama îi picura în suflet tainele credinţei în nemurire. La o vârstă critică a fiului mama să moare, iar tatăl îl introduce în grupuri nesănătoase pentru vârsta lui. Datorită seriozităţii tânărului, acesta termină şcoala (literatură-filosofie) şi este dat în seama unui doctor, ucenic hipocratic, Eufrosin, care îl iniţiază în vindecări trupeşti. Acum îşi descoperă vocaţia. Ajuns medic chiar la curtea împărătească, tânăr, viguros, inteligent şi de rară frumuseţe trupească şi sufletească, i se duce vestea până la Roma. Vizitează întreaga lume, admirând tot ceea ce geniul uman a creat, dar este îngrozit, în acelaşi timp, de suferinţă, boli şi dureri în care se zbate lumea şi mai ales oamenii simpli, neajutoraţi, neînţeleşi, înlăturaţi din cetăţi şi fugăriţi prin munţi şi păduri, printre care erau mulţi creştini. Acum candela Evangheliei aprinsă de mama să începe să-i lumineze calea. Acum înţelege dragostea şi dăruirea ei, bunătatea şi mila pentru orice om. Observă că lumea este plină de patimi şi nelegiuiri, de ură şi nedreptate, de minciună şi înşelare şi se convinge că există forţa răului, diavolul, pe care numai Hristos la legat şi a şters cu sângele Său cauzele suferinţei oamenilor. Revenind în Nicomidia este martor uciderii creştinilor, martirajului episcopului Antim şi arderii bisericilor la porunca împăratului. Dascălul său îl recomandă să fie doctor palatului în locul său. Aici află că există şi tămăduitori de suflete, mari înţelepţi şi duhovnici, dezlegători şi cunoscători ai bolilor şi patimilor sufleteşti, dar care stau ascunşi din pricina persecuţiilor. Aşa ajunge tânărul să-l cunoască pe Marele tămăduitor, preotul Ermolae. De la acesta a învăţat că trebuie să aibă credinţă când vindecă, o credinţă plină de dragoste. Şi păgânii au credinţă, dar din frică, Dumnezeul nostru este dragoste (I Ioan IV, 8) şi noi credem din iubire (II Tim. I, 7) şi însoţind credinţa cu fapta (II Petru I, 5), deoarece credinţa fără fapte este moartă (Iacov II, 17).
Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, găseşte pe drum un copil mort muşcat fiind de o napârcă. Judecând că momentul venise să probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chemă în ajutor numele lui Hristos şi pe dată copilul se ridică iar năpârca muri. Atunci el alergă la Ermolae şi, plin de bucurie, ceru să primească fără întârziere Sfântul Botez. Rămase apoi în preajma batrânului sfânt pentru a se bucura de învăţăturile lui şi nu mai reveni acasă decât în a opta zi. La întrebările tatălui său neliniştit el răspunde că a rămas la palat, reţinut de vindecarea unui om de pe lângă împărat. Păstrând încă secretă convertirea lui, el arată în acealasi timp o adâncă preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatăl său de zădărnicia închinării la idoli.
După o vreme a fost adus la senator un orb care îl implora pe Pantoleon să îl vindece, căci îşi pierduse toată averea pe la doctori. Increzător în Hristos, care sălăşluia de-acum în el cu putere, tânărul confirmă în faţa tatălui său uimit că avea să îl vindece prin harul stăpânului său. Face semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos şi pe loc bărbatul îşi recapată vederea, nu numai a ochilor trupului ci şi ai sufletului, căci el înţelese că Hristos îl vindecase. Este botezat de Sfântul Ermolae împreună cu Eustorgios, care nu după multă vreme adormi în pace.
Pantoleon împarte atunci moştenirea sa săracilor, eliberează sclavii şi se dedică şi mai vârtos îngrijirii bolnavilor cărora nu le cerea în schimb decât să creada în Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slăvit printre sfinţii doctori fără de arginţi). Ceilalţi doctori din Nicomidia au început să fie invidioşi pe el şi cum el îngrijise pe un creştin care tocmai fusese chinuit din ordinul împăratului, ei profită de ocazie pentru a-l denunţa la Maximian. După ce le-a ascultat cu tristeţe plângerea împotriva protejatului său, împăratul îl convocă pe cel care fusese mai înainte orb şi îi pune întrebări despre ce mijloace folosise Pantoleon că să îi redea vederea. Precum orbul din naştere din Evanghelie, omul răspunde cu simplitate că Pantoleon îl vindecase chemând numele lui Hristos şi că această minune îi adusese adevarata lumină, aceea a credinţei. Furios, împăratul cere să i se taie capul pe dată şi trimite oameni să îl găsească pe Pantoleon. Când Sfântul se află înaintea lui, îi reproşează că ar fi trădat încrederea pe care i-o acordase şi îl acuză că îl insultă pe Asclepios şi pe ceilalţi zei prin credinţa sa în Hristos, un om mort crucificat. Sfântul îi răspunde că atât credinţa cât şi mila faţă de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogăţiilor şi onorurilor acestei lumi de deşărtăciune şi pentru a-si întări argumentele îi cere lui Maximian să îl pună la încercare. Este deci adus un paralitic, asupra căruia preoţii pagâni au încercat totul ca să îl vindece. Cum eforturile lor au rămas fără efect, Pantoleon îşi înalţă rugăciunea către Dumnezeu şi luând pe paralitic de mână, îl ridică în numele lui Hristos. Numeroşi pagâni, văzându-l pe om mergând plin de bucurie, au crezut atunci în adevăratul Dumnezeu, în timp ce preoţii păgâni insistau pe lânga împărat să fie ucis acest rival periculos.
Maximian îi aminteşte chinurile la care cu câtva timp în urmă fusese supus Sfântul Antim, la care Pantoleon răspunde că dacă un bătrân făcuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuie să se arate curajoşi în încercări. Nici măgulirile nici ameninţările neputând să îl facă pe Pantoleon să îşi schimbe atitudinea, tiranul îl încredinţează torturii. Legat de un stâlp, trupul îi este sfâşiat cu gheare de fier, apoi rănile îi sunt arse cu făclii aprinse. Dar Hristos i se arată Sfântului Mucenic şi îi zice: "Nu te teme, copilul meu, căci sînt cu tine şi iţi voi fi de ajutor în tot ceea ce vei suferi pentru mine". De îndată torţele se sting, iar rănile Sfântului se vindecă. Apoi este scufundat în plumb topit, aruncat în mare legat de un pietroi, dar în toate încercările Hristos îl însoteşte şi îl arată nevătămat. Dupa aceea a fost aruncat fiarelor sălbatice, dar şi acolo Hristos îl apără, iar animalele vin la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Împăratul hotărăşte noi cazne, poruncind să fie legat de o roată cu lame ascuţite şi rostogolită de pe o înălţime. În mod minunat roata se sfărâmă pe mulţi păgâni zdrobindu-i şi Sfântul rămânînd nevătămat.
Tulburat Maximian îl întreabă de unde are o asemenea putere şi cum ajunsese el la credinţa creştină. Pantoleon îi arată unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu îi făcuse cunoscut că venise vremea şi pentru părintele său spiritual să-L mărturisească şi să îşi găsească în mucenicie desăvârşirea. După moartea părintelui Ermolae şi a celor împreună cu el Erimp şi Ermoclat, alţi doi ucenici ai săi, tiranul încercă din nou să îl convingă să se închine idolilor. Constatând că nu va putea să îl clintească din credinţa sa, Maximian dădu atunci ordin ca Pantoleon să fie decapitat, iar trupul să îi fie aruncat în foc.
Sfântul este dus în afara Nicomidiei unde îi fusese hotărît sfârşitul. În loc de sânge lapte a curs din grumazul lui, trupul său deveni alb că zăpada iar măslinul uscat de care fusese legat în văzul tuturor a inverzit şi a rodit fructe din belşug. Soldaţii, cărora li se dăduse ordin să ardă trupul Sfântului, l-au încredinţat credincioşilor care l-au îngropat cu pioşenie.
De atunci, Sfântul Pantelimon nu a încetat să aducă vindecări celor ce cu credinţă se roagă:
“Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, şi astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!” (Condacul al 13-lea din Acatist).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
